De azi sunt studentă cu acte-n regulă

Viața e scurtă și trebuie să facem de toate. De toate bune, de preferat. Studentă n-am mai fost niciodată. Am fost și sunt mamă și soție, am fost elevă, ospătăriță cu mult, mult timp în urmă, apoi confecționer [am căptușit geci pentru Armani. Eee? :))], am fost vânzătoare, am fost fotograf - cel mai mișto lucru pe care l-am făcut în viața mea și locul meu preferat de muncă. Pozam în studio dar și la școli și grădinițe. Am pozat, probabil, mii de copii, le-am prelucrat albumele de sfârșit de liceu, de sfârșit de gimnaziu, le-am "scos" coșurile, fetelor le-am făcut tenul "silk and smooth", am făcut felicitări pentru grădinari și cei din clasele mici, pentru 8 martie, Paște și Crăciun. Cel mai și cel mai mult îmi plăcea să pozez la grădiniță. Mă umpleam acolo de toată fericirea din lume. Ștergeam năsucuri, aranjam bretonele, ridicam izmene, pupam năsucuri, făceam poze și eram fericită. A trebuit să renunț pentru că am devenit alergică la soluțiile din laborator și am făcut astm, o luasem razna cu munca, exageram, și am simțit că dacă nu mă opresc, mor. A fost o decizie grea, dar așa am simțit atunci. Dacă regret? Uneori. Reușisem să economisesc câte ceva și așa mi-am cumpărat mașina de tricotat. Am zis că o să iasă ceva, dar nu a fost așa. Încă mai sper, dar nu mai sunt naivă.
Treaba cu studenția nu a fost "premeditată". Cu o lună în urmă nici prin cap nu-mi trecea. Cu o lună în urmă nici diplomă de bac nu aveam. Da, așa e, nu aveam! Când am terminat liceul, din motive foarte întemeiate, am zis că-l amân un an, și uite așa au trecut, nici mai mult nici mai puțin de 25 de ani! :)) L-am amânat, apoi m-am căsătorit, apoi a apărut copilu', apoi am avut nevoie de una și de alta și a trebuit să muncim, și cine a mai avut timp de învățat? E-adevărat că-n fiecare an când se anunța la TV că începe "bacul" aveam o strângere de inimă. Ce m-a apucat tocmai acum? M-a apucat pentru că viața mea a luat-o așa de tare razna, și am avut așa o perioadă grea și nebună încât trebuia neapărat să schimb ceva, să fac ceva la fel de nebunesc și greu ca tot ce mă înconjura. M-am rugat mult timp lui Dumnezeu să mă ajute să fac ceva cu viața asta, să îi dau un sens, să fac ceva, să-mi dea un semn, să-mi indice o direcție, și "mi-a venit" ideea asta. I-am scris dragei mele învățătoare, între timp devenită profesoară, o figură importantă a copilăriei mele, și am întrebat-o ce să fac, am șanse? Mi-a răspuns că problema mea e că nu am încredere în mine, dar e convinsă că îl iau. Detalii despre cum a decurs totul, despre cum a fost să învăț după atâta timp, despre oamenii care m-au ajutat, o să dau în alte postări, poate cuiva o să-i fie de folos, poate cineva are nevoie de încurajare, poate cineva vrea să facă treaba asta și crede că e imposibil. Imposibilul nu există, mai ales dacă îl ai pe Dumnezeu de partea ta.
La facultate am intrat cu 9.18. Cred că o să iau bursă. :)) Azi am fost să îmi confirm locul.
D. m-a pus să-i promit că îmi cumpăr ceva bun după ce termin, ca să mă răsplătesc. Păi mă las eu rugată?

Feliile de tort s-au evaporat în timp ce scriam postarea. Mai am Ișlerul.
"Lumânăricile" cu baterii le-am cumpărat pentru că sunt fan lumânărici, dar Ghiocel, perușul meu, face alergie de la lumânări. Pare a fi astmatic, ca mine, dar cu lumânările astea o să fim fericiți amândoi. Cartea mi-am cumpărat-o pentru că am chef să citesc ceva bun după tooooaaate eseurile alea la Limba Română pe care a trebuit să le învăț și care mi-au scos peri albi!
Ale e happy, D. e happy, dar din păcate amândoi sunt departe de mine, și nu prea am avut cu cine sărbători, dar sărbătorim noi când ne-om întâlni.
Na, acum că v-am povestit-o și pe asta, o să fiu din nou întrebată de cârcotași de ce trebuie să pun pe net tot ce fac. De-aia! Poate cuiva îi e de folos.

Vă pup!
ella