M-am oprit asupra acestei veste.
Poza am luat-o de pe Pinterest dar am găsit și modelul de vânzare aici, deși,
dacă te pricepi cât de cât nu cred că ai nevoie de niciun model.
Mi-am zis ca e ușor de făcut, fără un pattern care să solicite prea mult atenția, și e lunguță, ceea ce îmi convine de minune.
Nu am folosit aceleași culori pentru că n-am avut, dar am folosit culori de toamnă, preferatele mele. Alături de cele de primăvară, vară și iarnă. :)
Deviind (ca de obicei) de la subiect, uite așa îmi petrec eu uneori serile, pe canapea, picior peste picior, croșetând, cu telecomanda lângă mine, la televizor. Ceea ce e rău, rău, rău! Dar măcar sunt selectivă.
Îmi plac emisiunile de pe TLC, acelea cu vânzări imobiliare, și mă minunez de cât de pretențioși sunt străinezii și de cât spațiu au nevoie, și de câte chiuvete (două pentru doi inși), totul e între "dated" și "updated", o nebunie. Dacă ar vedea mărimea apartamentele noastre, ar plânge! :))
Voi ce urmăriți la tv?
Revenind la vesta mea, am făcut ambele pătrate, unul pentru față unul pentru spate, și înainte să mă apuc să fac partea de sus, le-am însăilat între ele, de probă. Bine am făcut! Mi-am dat seama că modelul ăsta mă face grasă. Nu că aș fi eu slabă! Nu mă avantajează, pe scurt, așa că am decis să o transform în bluză. Arată mult mai frumy, doar că trebuie să fac 2 mâneci. Am făcut cam jumătate de mânecă și m-am apucat de altceva: o față de pernă super-drăguță. Fotografii, cu ambele, în viitor. Viitorul apropiat, sper. :)
Panorama mea.
Se asortează cu bluza. În depărtare se vede Retezatul.
Cam asta ar fi.
Vă pup,
ella
No comments :
Post a Comment