Începutul

Toate au un început, și îmi aduc aminte clar când a început să-mi încolțească mie ideea asta în cap. A fost într-una din serile de anul trecut, când îmi plângeam de milă, dacă vă mai amintiți, cum stau eu singură cu perușii mei și "ard" curentul. Despre seara asta e vorba. :))
D. era plecat pe meleaguri străine, și întotdeauna când e el plecat îmi vin tot felul de idei. E adevărat că e greu să fii singur, dar am observat că, pe de o parte, îmi prinde bine. Am timp să fiu doar eu cu mine, fără nicio altă influență, să mă observ și să mă redescopăr. Vaaai, nici acum n-am reușit să vă povestesc aventura mea prin gările Germaniei, de acum 2 ani! Deși a fost o călărorie cu trenuri, a fost, de fapt, un pic de călătorie pe calea cunoașterii. Autocunoașterii. Știu că sună pompos dar asta a fost.
Când sunt singură sunt mai curajoasă și mai îndrăzneață. Mai curajoasă pentru că știu că nu am pe cine mă baza, așa că trebuie să mă pot baza pe mine.
Deci, mi-a încolțit nebunatica idee cu "bacul" dat cu un sfert de secol întârziere, dar sincer, așteptam și un semn de Sus, o confirmare, un sprijin, și undeva, în adâncul sufletului, simțeam că le am. Vă rog să mă credeți, parcă peste tot mă loveam de cuvântul ăsta, "bac": la radio (deși nu era sezonul), la TV, apoi, într-o duminică la Biserică, în timpul predicii, nici nu știu cum s-a ajuns să fie vorba despre examene, și despre cum nu trebuie să ne facem griji de capacitatea noastră de memorare, de exemplu, pentru că dacă Dumnezeu vrea să ne ajute să reușim, o să reușim, trebuie doar să avem încredere. Am rămas mută, pentru că unul dintre principalele mele motive de îngrijorare era puterea mea de concentrare foarte scăzută la vremea aceea.
Era ca și cum "cineva" îmi transmitea: "mergi înainte că o să fie bine".
I-am comunicat lui D. ideea mea, cu emoții, trebuie să recunosc, și am hotărât să rămână totul doar între noi doi deocamdată, pentru că nu eram suficient de sigură pe mine încât să fac față descurajărilor venite de la cei din jur.
Îi scrisesem deja Învățătoarei mele, așa cum am povestit în postarea trecută, și așteptam răspunsul. Mi-am zis: dacă nu-mi răspunde, o las baltă. Mi-a răspuns și a fost un răspuns mai frumos și mai plin de încurajare decât speram. Deja se gândise la toate: "o prietenă de-a mea o să îți arate cum să înveți la română, domnul XYZ o să te ajute cu matematica". S-a îngrijit de tot.
Lui D. încă nu-i venea să creadă. "Chiar o faci?", a fost prima întrebare pe care mi-a pus-o după ce ne-am văzut prima oară, după luni de zile. El a fost unul dintre foarte puținii oameni care știa cât de complexată am fost tot timpul ăsta că nu am și io diplomă din'aia galbenă. :)) Mi-a cumpărat hărți și caiete, rigle și creioane, cărți și culegeri. Rar se întâmpla să se întoarcă de afară fără să aibă în buzunar un pix pentru mine. Mi-a cumpărat cel mai frumos și mai scump creion mecanic pe care l-a găsit în partea asta de țară. :)) Mă aștepta când ieșeam de la mate cu plăcintă caldă și banane, ciocolată, apă, căldură în mașină. A fost o experiență frumoasă, pe care am trăit-o împreună. D. a fost susținătorul meu, omul care mi-a forțat mâna atunci când am vrut să renunț, pentru că au fost și zile când am vrut să renunț, când mi se părea o prostie și o copilărie, când eram copleșită de alte griji iar ceea ce făceam eu mi se părea o tâmpenie fără rost.
Deci, dacă te bate capul să te avânți spre ceva ce ți se pare greu de realizat, greu de trecut, un fel de Everest, poți s-o faci. Dacă eu am putut, oricine poate. E adevărat, e mult mai ușor dacă ai un sprijin, pe cineva care să te susțină, și dacă nu ai pe nimeni, mă ofer voluntar (nu glumesc!). E la fel de adevărat că trebuie să ai încredere în tine și neapărat în Dumnezeu. Și - musai!- trebuie să fii perseverent: chiar dacă tocmai ai aruncat caietul cu eseuri cât colo, de i-a zburat coperta, te duci fain-frumos și-l aduni de pe jos, și o iei de la capăt.
Data viitoare o să vă scriu despre "competențe", despre emoțiile pe care le-am avut având în vedere că am trecut prin toată perioada examenelor singură (D. a fost din nou plecat) și-o să vă povestesc despre prietenii pe care mi i-am făcut.
Vă pup cu drag,
Ela