Psalmul 118:24

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
Psalmul 118:24

Thursday 1 September 2016

Rampapapam!

Legătura dintre Dana Rogoz (Abramburica) si "Ella's Place".
Ma uit eu azi la Tv, lucru pe care l-am facut cam des in ultimele zile, si la o emisiune e invitata Abramburica. Abramburica povestește despre vacanțele făcute cu rulota, despre viața în camping, și brusc m-a cuprins un dor de vacanțele noastre în camping, vacanțe care au fost cele mai amuzante și pline de amintiri. Apoi, povestește Abramburica despre blogul ei, pe care-l consideră un fel de "acasă", și mi-am amintit că de-asta i-am pus blogului meu numele ăsta, "Ella's Place", pentru că am vrut un loc numai și numai al meu, fie el și virtual. Și uite așa m-a pălit dorul de blogul meu, dorul de scris și de împărtășit chestii. Chiar am lucruri frumoase de povestit, de acum și de altădată, chiar am poze frumoase de arătat și chiar existau oameni care "mă citeau" și mă urmăreau, și chiar dacă ar fi să fie D. singurul care citește ce scriu eu p'aici, o s-o fac chiar și așa.
Facebook-ul l-am închis acu' mai bine de-o lună. Ce bine e fără el! Deja mă obosea și mă enerva. Era amuzant atunci, la început, când jucam amândouă cu Ale "Farmville". Ce ne mai distram! Acum a devenit un loc în care oamenii se înțeapă, se văicăresc, își spală rufele în public sau se laudă. Își creează profile care nu prea au a face cu realitatea. Dezavantajul e că odată cu pagina personală, s-a închis și pagina de facebook, "Ella's Place", care îmi folosea.
Anul ăsta, până acum, a fost și cel mai urât dar și cel mai interesant din viața mea. Am trecut prin atâtea, prin câte n-am trecut, poate, în ultimii cinci ani la un loc. De-asta nici n-am mai vrut să scriu pe blog, pentru că simțeam că nu mai este nimic bun de scris. Dar apoi a fost și minunat. Despre partea minunată o să vă povestesc cândva. Curând.
Vă pup!

Poartă-n Cer


8 comments :

  1. Ce bine ca nu renunti! Abia astept sa revii cu noutatile.

    ReplyDelete
  2. Bine ati revenit :-) , de fiecare data cand citesc ce scrieti imi da o stare de bine si de "vreau mai mult" .

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bine v-am regăsit!
      Mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase!❤

      Delete
  3. Pentru ca ai pomenit de rulota,mi-am amintit ceva (mie imi place mult acest loc si cred ca si tie iti va placea):
    http://alisaburke.blogspot.fi/2015/06/a-peek-inside-van-project.html
    Si aici ceva superbisim:
    http://alisaburke.blogspot.fi/2016/06/painted-deck-project.html

    ReplyDelete
    Replies
    1. Faină ideea cu dubița transformată în "căsuță pe roți". E mult mai ieftină decât o autorulotă. Ne-a trecut și nouă prin cap.
      Veranda aia e de vis! E extrem de talentată femeia aia!!

      Delete
  4. E o familie de artisti,artisti de profesie,au o fetita dulcica-Lucy(posibil si ea o viitoare artista).Dar am vrut sa vezi florile, tot ce face(bijuterii din lut polimeric,vase,carticele de colorat,textile pictate,pereti-ai casei,sau rulotei,podele)este plin de acele flori-mandala,absolut superbe.Si am zis sa vezi,m-am gandit eu ca o sa-ti placa;daca afla si altii cu atat mai bine,e prea mult propagat uratul si raul,asa ca e nevoie de astfel de locuri care nu pot sa faca decat bine spiritului.Rulota aceea e amenajata de sotul Alisei,acolo sunt si niste schite destepte,de folos oricarui doritor de mestereli .Iar ea s-a ocupat de "machiaj",si cum altfel-cu mandale desenate.
    Si noi avem in plan sa cumparam o rulota,nu chiar acum,dar,cine stie.Odata cumparata te obliga sa pleci,ca doar nu coboram din bloc sa luam masa acolo(ca in filmul "Totul despre Schmidt"avandu-l ca protagonist pe Jack Nicholson ).:))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ghici, ce film văd în seara asta?! hahaha!
      I ❤ Jack Nicholson!

      Delete